Stau la fereastra.. afara ploua. E o ploaie monotona cu picaturi mici si dese, ca si ploaia de toamna. Visez.. visez la clipele care au fost, la imbratisarea lui, si la noptile pe care odata le-am impartasit. Acum sunt singura.. mi-e greu, mi-e foarte greu.. mi-e dor, mi-e foarte dor. Ar trebui sa depasesc momentul, de la inceput stiam ca pasiunea dintre noi va avea un singur deznodamant : acela de a nu fi impreuna. Stiam de la inceput ca el o sa-mi apartina doar pentru un timp.. Un timp care din pacate a fost prea scurt. Scurt, dar intens.. EL afost povestea vietii mele, povestea de dragoste pe care o asteptam cu totii in viata asta.
Acum?Acum ma doare ca nu mai pot sa am ce am avut si pentru ca viata are pentru mine un alt drum decat acela pe care il vreau eu. Stiu. asta, stiu tot… dar totusi ma doare!
Imi amintesc cand am spus “te iubesc”. Cuvintele astea magice mi-au inseninat sufletul, mi-au luminat privirea.. am spus “te iubesc” atunci cand nu credeam ca o sa am curajul. Am spus “te iubesc” si lumea mi-a picat la picioare si totul parea mai bun, mai pur. Si culmea…chiar si daca nu am primit acelasi raspuns. Si am inteles. Am inteles in acel moment am inteles ca a iubi inseamna sa oferi totul fara sa astepti nimic in schimb.
Sunt fericita intr-un fel special ca destinul m-a lasat sa traiesc povestea asta. Iar acum? Acum nu-mi mai ramane decat speranta, speranta ca o alta usa se va deschide….in fata mea. Undeva….candva…
Si am oferit iubire si am primit doar o poveste. Asa ar zice lumea, dar nu-i asa…Acel te iubesc ce l-am spus fara curaj, ca o fetita speriata, mi-a ridicat valul de pe misterele ce imi bantuiau sufletul.
Daca mai doare uneori? Da, doare si am jurat ca “te iubesc” nu am sa mai rostesc niciodata..Dar candva undeva o sa fie un el…un el ce o sa vrea sa ma iubeasca. Si poate pana atunci nu o sa mai doara…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu