este vara. luna se iveste dintre nori, dar o boare de vant adie prin parul meu. de ce stau aici? ce caut eu aici?imi aprind o tigara si incerc sa-mi amintesc de ce picioarele imi amortesc pe o banca veche si roasa si de ce ochii imi lacrimeaza. incet, incet creierul meu se trezeste la viata si incepe sa proceseze imaginile care se petrec in fata mea.
ei doi, imbratisati din priviri pe o scara intunecata de biserica, doar o lumina plapanda le tradeaza intimitatea.
ea il soarbe din priviri, dar el este absorbit de frumusetea trupului ei maiestuos. ce bine ii sta in rochia aleasa de el. parca stia ca violetul ii va pune asa de bine in valoare tenul palid, dar plin de viata al unei fiinte pe care o cunostea de mai bine de patru ani de zile.
ea il priveste atent, studiindu-i fiecare umbra de pe camasa rosie ce-i acoperea pieptul de barbat puternic si incercand sa-i pastreze acea imagine pe vecie in minte. deja uitase ca doar cu o saptamana in urma era doar o femeie dura si rece care il batjocorea de cate ori avea ocazia, dar pana la urma, era o fiinta speciala. un echilibru perfect, o armonie, o zeita. cameleonica dar statornica, cinica dar blanda, frumoasa dar banala.
el era un barbat care la prima vedere nu parea deloc special ci chiar ridicol si amuzant caci intotdeauna era diferit de ceilalti, chiar neingrijit, dar daca priveai in profunzimea sufletului sau descopereai un om bun si cald, lucru care se putea citi in ochii lui caprui care incercau sa o cuprinda pe ea.
o secunda. totul s-a petrecut intr-o secunda. ea s-a aplecat peste fata lui, atingandu-l cu parul moale si ondulat, el ii cuprinde mijlocul cu mana lui puternica si o trage spre el, iar buzele lor se unira intr-un sarut scurt si plin de iubire neimpartasita.
se retrag apoi speriati de gestul lor si se privesc mirati de dragostea ce se declansase brusc in sufletele lor; parca intreagalume se prabusise in jurul lor si traiau doar pentru acea secunda in care buzele lor se unisera.
dar realitatea cruda ii izbi la un moment dat. relatia lor era sortita esecului. dragostea lor era un tabu. ea era muza celui mai bun prieten al lui.
nu putea sa-l tradeze, dar ce putea face?
am inceput sa plang in hohote. m-au vazut. am luat-o la fuga prin ploaia de lacrimi care ma napadise, dar era prea tarziu, uitasem ca sunt amortita si am cazut cu capul de bordura aleii.
ma trezesc intr-o incapere prea luminata si cu un miros intepator de clor.
deschid cu greu ochii si ii vad pe cei doi imbratisati, plangand deasupra patului meu.i-am rugat sa ma ucida caci nu mai puteam privi fericirea lui alaturi de ea. nu puteam trai toata viata ca o leguma. nu puteam trai cu gandul ca nu ma voi mai putea misca vreodata.
punct.
clorura de potasiu isi facuse efectul.
inima mea era acum franta si la propriu...si la figurat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu