dragostea

dragoste...mai este cu putinta sa vorbesti despre dragoste?o astfel de incercare care nu e oare zadarnica,inutila?timp de mii de ani,incepand cu aurora omenirii,poetii si artistii au cantat,au explorat,au laudat,au analizat si disecat acest sentiment.atunci,la ce bun sa mai vorbim despre el?ce mai ramane de spus,dupa atatea si atatea cantece,poeme si romane de dragoste?

ce mai ramanede spus?totul!un paradox?nu,un adevar,si inca unul foarte profund.fiindca tezaurul iubirii este inepuizabil.da,e adevaratca,de mii de ani,mainile lacome ale poetilor si ale artistilor scotocesc si secatuiesc sipetul magic unde scanteieaza diamantul tandretei,safirul afectiunii si rubinul dorintei...

cine oare mai alimenteaza acest tezaur?fiecare fata care simte cum ii bate mai puternic inima,la apropierea fiintei iubite.fiecare baiat care si-a citit soarta in caldura unei priviri sau in farmecul unui suras.dragostea este mereu noua,mereu tanara.

dragostea este cu mult mai presus decat tot ceea ce s-a spus despre ea.e alcatuita din afectiune,tandrete,dorinta,din ceva esential si din ceva indefinit.

intre doua fiinte care se iubesc cele mai intense momente sunt adesea cele de tacere patetica ce urmeaza dupa marturisirile cele mai inflacarate.

orice dragoste adevarata trece dincolo de timp si spatiu.este o victorie asupra timpului si a mortii.si asta din pricina ca dragostea,ca si moartea,predomina asupra vesniciei,pe care poate s-o infrunte si s-o biruie...